Iubește și fugi

        Mă uitam la el cu insistență așteptând să-și facă curaj pentru a mă privi, dar el se adâncea în rușine cu cea mai înjositoare lașitate, tremurând, înghițindu-și umilința împreună cu saliva abundentă, agonizând fără aer. Am simțit totuși că refuza fără remușcări, experimentând o stare extatică a orgoliului său pervers și gândul acesta m-a răscolit. Șoferul cel nou se încăpățâna să ocolească gropile din asfalt, demers periculos pentru că erau multe, pline cu apă și strada se aglomerase, din pricina oborului, cu căruțe, bicicliști și autoutilitare. Autobuzul vira și frâna violent în timp ce șoferul printre înjurături se plângea că el are un orar de respectat. La a doua cursă deja știa că pe acest traseu e greu să eviți ceva și că ești obligat să accepți uzura timpurie.

Astfel l-am văzut pe Teodor în ipostaze cel puțin ridicole pentru că stătea în picioare lângă scară, abia ținându-se de bară în ciuda deselor schimbări de direcție, împiedicând coborârea și urcarea celorlalți pasageri, suferind îmbrânceli și apostrofări până când un grup de tineri l-au coborât forțat odată cu ei. Și poate mi-ar fi fost milă de el, mă știi că sunt femeie cu suflet bun, dacă nu mi-ar fi trezit atâtea amintiri amare, așadar recunosc că pe moment nu mi-am putut reprima satisfacția că tocmai el căpătase un destin atât de șters încât era suficient să-mi întorc privirea ca să nu mai existe. Ar fi fost simplu dacă purtarea lui nu era atât de ciudată.

          Nu l-am mai văzut de douăzeci de ani. Atunci am vrut să-i vorbesc, să-l cert, să-i spun nu ți-e rușine? Aș fi vrut să-i strig te urăsc! Să plâng lovindu-i pieptul cu pumni cât aș fi putut de tare… cum poți să fii atât de crud?! Se însurase cu tine deși știa că eu îl iubeam și-l așteptam. L-am rugat să se întoarcă la mine. Și știi ce a făcut înainte? Mi-a trimis o scrisoare în care-și cerea scuze ca nu mă putea respecta și că, drept urmare, nu putem avea un viitor împreună. Am fost disperată pentru că nu am știut cum să reacționez în fața unei asemenea demonstrații de prostie și lipsă de omenie. Ce-i făcusem de mă coborâse la stadiul de obiect inutil? Și mă întrebam ce aș putea să fac pentru a-mi da atenția minimă, ce aș putea să fac pentru a-l determina să-și retragă cuvintele? Am vrut să-l pot lovi, să-i spun adevărul despre sine, să-i demonstrez că el e cel ce nu contează, că nu mă mai interesa. L-am strigat atunci și l-am urmărit, dar el a fugit. L-am urmărit în timp ce fugea prin gangurile blocurilor. În cele din urmă s-a urcat în mașina în care-l așteptați tu și copilul vostru.

Am sperat apoi să-l pot întâlni, să-l pot jigni, răni pentru a mă elibera. M-aş fi mulţumit să-l privesc dispreţuitoare, dar el a dispărut din oraş pentru a reveni acum pe neaşteptate, ca un virus, exact în momentul în care noi ne împăcasem cu vieţile noastre.