De ce-ți iubesc sufletul?

Pentru că are puterea să călătorească pe cuvinte.

Pentru că-mi amintește mereu de ochii tăi.

Pentru că e ca roua când sărută.

Pentru că e o flacără albastră când se roagă.

Pentru că are umerii de șampanie.

Pentru că în el ești tu întreagă: fetița mamii, tânăra minunată care a făcut Dunărea să se despartă, femeia tulburătoare de acum și cea care-și va reaminti emoțiile unei vieți.

Pentru că iartă. Pentru că poate face dintr-un demon un înger.

Pentru că e cât cerul înstelat și întunecat în taine.

Pentru că mereu mă va surprinde. Pentru că-mi știe numele adevărat.

Pentru că-i pasă când ploaia îmi zbicește obrajii.

Pentru că puterea lui stă în bunătate.

Pentru că nu va fi niciodată trofeul nimănui.

Pentru că respiră cu voluptate.

Pentru că se bucură de fapte mărunte cu cea mai adâncă semnificație.

Pentru că tânjește după nou și pentru că-ți aprinde flăcări în privire când ești uluită.

Pentru că din pricina lui pentru mine vei avea mereu 18 ani.

Pentru că aș putea înconjura universul și m-aș încrede doar în el. Pentru că odată cu el am tot universul.

Pentru că-l aud chiar și când vinovăția e ca uraganul.

Pentru că mă însoțește în singurătatea cea mai rece.

Pentru că e singura posibilitate să te mai pot iubi.